Istoricul aşezării

    Localitatea Păuca este situată la extremitatea de NV a judeţului Sibiu, la graniţa cu judeţul Alba în Podişul Târnavelor- subbazinul hidrografic Secaşul Mic. Prin împărţirea administrativă din 1968, Păuca se învecineză cu teritoriile satelor aparţinătoare: Broşteni în partea de E, Bogatu- Român în partea de SE, Presaca în partea de S, iar la graniţa cu jud. Alba se învecineză cu teritoriile localităţilor: Cenade în partea de N- NE, Ungurei în partea de V şi Roşia de Secaş în partea de N- NV.

    Localitatea Păuca, satul de reşedinţă al comunei este situat în partea de V a comunei de-a lungul pârâului Păuca ce traversează localitatea pe direcţia Sud- Nord.

    Deşi prima atestare documentară a localităţii este relativ târzie, anul 1309, dovezi ale locuirii pe aceste meleaguri datează din neolitic. De fapt, ele sunt descoperiri substanţiale ce aparţin culturii Petreşti.

    Aşezarea de la Păuca ( Homm ) aparţine mai ales primei faze (A) din dezvoltarea culturii Petreşti, iar în ceea ce priveşte ceramica, este caracteristică atât cea pictată, cât şi cea nepictată.

    În locuinţa de la Păuca ( Homm ) din faza A a fost descoperit un exemplar feminin din pastă cenuşie- gălbuie, care prin dimensiunile sale deosebite, prin aspectul său general masiv precum şi prin ornamentaţia sa specifică, statueta de la Păuca rămâne deocamdată o apariţie singulară în mediul neo- eneolitic transilvănean.

    Referitor la localitatea Păuca, Aurel Dumitrescu- Jippa şi Nicolae Nistor, scriu că la începutul secolului al XIV- lea „ Păuca a fost stăpânită de greavul Pouka şi fiii săi de unde îşi trage şi numele ”.
    La începutul secolului al XV- lea în Păuca era o mănăstire de călugări paulini, căruia Papa îi acordă indulgenţă ( 1418 ), iar în a doua jumătate a secolului al XV- lea, unul din nobilii ce stăpâneau Păuca era Johannes de Kerek, omul de încredere al regelui …